O raza de lumina in mijlocul intunericului...

Singura..intuneric..Abis. Cand dintr o data pare ca intrezaresc ceva..departe,cineva se apropie..vine mai aproape..ii simt caldura..imi intinde o mana si mi zambeste.Lupta incepe..sa ma incred acum cand toate lucrurile in care credeam s au naruit? sau sa-l dispretuiesc,sa inchid ochii si sa mi pastrez in mine taina si durerea?..ma uit in jur si realizez ca nu mai am nimic de pierdut,toate au disparut de mult deja....decid sa risc,ii intind mana si ma ridica de jos.Il privesc in ochii si pare ca mi regasesc linistea pierduta..Imaginea mea oglindita in acesti ochi caprui inchisi,frumosi,necunoscuti e ciudata..sunt eu,altfel.Insasi privirea acestor ochi ma schimba,lumina lor ma transforma si mi descopera sufletul..Nu,nu e nevoie de cuvinte.Acest zambet si aceiasi privire blanda sterg incet din mine umbrele triste ale unor memorii de demult,ale une suferinte uitate..Incet,pare ca ma trezesc din imobilitatea resemnata datorata fricii si prind din nou curajul de a dezgoli acea minte umbrita de plasa unor suferinte ascunse si acea inima capturata.Ma prinde de mana si ma strange in brate..imi sterge lacrimile ce curg inevitabil dintr un amalgam de tristete si speranta.Ma strange in brate si ma ajuta sa ma inalt din nou din cenusa unui suflet pierdut,ascuns printre amintiri de demult..sa ma inalt cum n am fost vreodata.Totul e minunat aici insa nu uit sa privesc in jos..spre el.Acum il prind eu de mana si plutim singuri,ca doua suflete inclestate impotriva vantului si a furtunii..Si stiu..sper..ca va ramane aici pentru eternitatea unei clipe macar.